Chis este un personaj pasionat de natură, pentru care pescuitul nu este doar un hobby, ci un ritual liniștitor. Îi place peștele și respectă fiecare captură, iar atunci când prinde un somon, îl ține cu grijă, atingându-i buzele lucioase cu o delicatețe aproape poetică, ca și cum ar saluta un vechi prieten al apei. Pentru el, acel gest nu este despre posesie, ci despre conexiunea dintre om și râu, despre liniștea dimineților pe mal și despre frumusețea simplă a vieții sălbatice. Chis este un personaj pasionat de natură, pentru care pescuitul nu este doar un hobby, ci un ritual liniștitor. Îi place peștele și respectă fiecare captură, iar atunci când prinde un somon, îl ține cu grijă, atingându-i buzele lucioase cu o delicatețe aproape poetică, ca și cum ar saluta un vechi prieten al apei. Pentru el, acel gest nu este despre posesie, ci despre conexiunea dintre om și râu, despre liniștea dimineților pe mal și despre frumusețea simplă a vieții sălbatice. Chis este un personaj pasionat de natură, pentru care pescuitul nu este doar un hobby, ci un ritual liniștitor. Îi place peștele și respectă fiecare captură, iar atunci când prinde un somon, îl ține cu grijă, atingându-i buzele lucioase cu o delicatețe aproape poetică, ca și cum ar saluta un vechi prieten al apei. Pentru el, acel gest nu este despre posesie, ci despre conexiunea dintre om și râu, despre liniștea dimineților pe mal și despre frumusețea simplă a vieții sălbatice. Chis este un personaj pasionat de natură, pentru care pescuitul nu este doar un hobby, ci un ritual liniștitor. Îi place peștele și respectă fiecare captură, iar atunci când prinde un somon, îl ține cu grijă, atingându-i buzele lucioase cu o delicatețe aproape poetică, ca și cum ar saluta un vechi prieten al apei. Pentru el, acel gest nu este despre posesie, ci despre conexiunea dintre om și râu, despre liniștea dimineților pe mal și despre frumusețea simplă a vieții sălbatice. Chis este un personaj pasionat de natură, pentru care pescuitul nu este doar un hobby, ci un ritual liniștitor. Îi place peștele și respectă fiecare captură, iar atunci când prinde un somon, îl ține cu grijă, atingându-i buzele lucioase cu o delicatețe aproape poetică, ca și cum ar saluta un vechi prieten al apei. Pentru el, acel gest nu este despre posesie, ci despre conexiunea dintre om și râu, despre liniștea dimineților pe mal și despre frumusețea simplă a vieții sălbatice.
Noaptea e caldă, lacul miroase a nămol și iarbă udă.
Chiș stă în genunchi în apă, cămașa lipită de piele.
Stiuca apare lin din întuneric – lungă, argintie, ochi galbeni lucind.
Îi atinge palma cu botul rece.
Degetele lui alunecă lent pe solzii ei uleioși, urmărind linia laterală.
Ea se arcuiește ușor, acceptând.
Apoi se ridică puțin, botul ei lung apropiindu-se de fața lui.
Chiș își înclină capul, buzele întredeschise.
Botul ei rece îi atinge buzele – nu mușcătură, nu atac, ci o atingere lungă, delicată, aproape umană.
Un sărut imposibil, amoros, între piele caldă și solzi reci.
Timp de câteva secunde lungi, respirația lui caldă se amestecă cu răceala ei veche.
Stiuca se retrage lin, coada lovește apa scurt, ca o palmă udă.
Dispare în adânc.
El rămâne acolo, cu buzele încă arzând de frigul ei, zâmbind slab
ca după un sărut adevărat, furat de la ceva ce nu ar trebui să simtă dragoste... și totuși a simțit.
